Istorie

Arsenal a fost fondat în anul 1886 sub numele de Dial Square de către muncitorii fabricii de armament „Royal Arsenal” din Woolwich, însă, după puțin timp, și-a schimbat numele în Royal Arsenal. Și-a schimbat numele din nou în Woolwich Arsenal după ce a devenit un club profesionist, în anul 1881. S-a înscris în Football League în 1883, începând competiția în divizia a doua, reușind promovarea în sezonul 1904. Totuși, izolarea geografică a stadionului a avut ca rezultat un număr redus de spectatori la meciurile jucate pe teren propriu, lucru ce a dus la probleme financiare și chiar la faliment, în sezonul 1910, an în care clubul a fost preluat de omul de afaceri Henry Norris.[1] Norris a căutat să mute clubul în altă locație, iar în 1913, imediat după retrogradarea clubului în divizia secundă, Arsenal s-a mutat pe noul Stadion Arsenal din Highbury, nordul Londrei; au renunțat la cuvântul Woolwich din numele oficial anul următor.[2] În anul 1919, chiar dacă Arsenal a terminat campionatul pe poziția a cincea în divizia secundă, clubul a fost ales pentru a promova în prima ligă, în locul clubului Tottenham Hotspur, prin metode dubioase.[3]

În 1925, Arsenal l-a angajat pe Herbert Chapman ca manager. Chapman câștigase deja de două ori campionatul cu Huddersfield Town în sezoanele 1923-24 și 1924-25. Tacticile și antrenamentele sale revoluționare, împreună cu aducerea unor jucători importanți la echipă, precum Alex James sau Cliff Bastin, au dus la formarea echipei care a dominat fotbalul englez în anii '30. Sub comanda sa, Arsenal a câștigat primele trofee majore din istorie - o Cupă FA în 1930 și două campionate naționale, în 1931 și 1933. De asemensea, datorită lui Chapman, în 1932, stația de metrou „Gillespie Road” a fost denumită „Arsenal tube station” (română Stația de metrou Arsenal).[4]

Chapman a murit de penumonie la începutul anului 1934, însă Joe Shaw și George Allison au continuat parcursul de succes al echipei. Sub comanda celor doi, Arsenal a mai câștigat trei campionate (1933-34, 1934-35 și 1937–38) și Cupa Angliei (1935–36). Din păcate pentru club, sfârșitul deceniului a însemnat și sfârșitul perioadei de succes a clubului, odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial (lucru care a însemnat și suspendarea competițiilor fotbalistice din Anglia).

După război, sub comanda succesorului lui Allison, Tom Whittaker, Arsenal a cunoscut o nouă perioadă de succes, câștigând campionatul în sezonul 1947-48 și 1952-53 și Cupa Angliei în sezonul 1949-50. Totuși, după aceste rezultate, această perioadă bună s-a încheiat; fiind incapabil să achiziționeze jucători de calibru, precum cei din anii '30, clubul și-a petrecut majoritatea sezoanelor din anii 50' și '60 în mediocritate. În anul 1966, printr-o mutare surprinzătoare, Arsenal l-a numit pe fizioterapeutul clubului, Bertie Mee, ca manager. După ce au pierdut două finale de Cupa Ligii, clubul a câștigat primul său trofeu european, Cupa Târgurilor, în sezonul 1969–70. Acest succes a fost urmat de un triumf și mai mare: prima dublă (câștigarea atât a campionatului cât și a cupei), în sezonul 1970-71. Arsenal a terminat sezonul 1972–73 pe poziția secundă, a pierdut trei cupe (1971-72, 1977-78 și 1979–80) și Cupa Cupelor în sezonul 1979–80 după loviturile de departajare. Cel mai mare succes din această perioada a fost câștigarea Cupei Angliei din anul 1979, cu o victorie în ultimile minute în fața clubului Manchester United, meci care a rămas în istoria clubului.[5]


Jucătorii şi fanii echipei sărbătoresc câştigarea titlului în anul 2004Întoarcerea fostului jucător George Graham ca manager din 1986 a adus a treia perioadă de glorie pentru club. Arsenal a câștigat Cupa Ligii în sezonul 1986-87, primul sezon ca manager a lui Graham. Acesteia i-a urmat titlul în sezonul 1988-89, titlu câștigat cu un gol în ultimul minut înscris împotriva lui Liverpool, echipă cu care se aflau în luptă directă. Arsenalul lui Graham a mai câștigat o dată titlul în anul 1991, an în care a pierdut doar un meci, în sezonul 1990-91 a câștigat atât Cupa Angliei cât și Cupa Ligii iar în anul 1993 a triumfat în finala Cupei Cupelor Europeni. Cu toate acestea, reputația lui Graham a fost știrbită atunci când s-a scos la iveală faptul că achiziționa anumiți jucători la cererea agentului Rune Hauge, [6] acesta fiind concediat în anul 1995. Înlocuitorul său, Bruce Rioch, a rezistat numai un sezon, acesta plecând după o dispută cu conducerea clubului.[7]

Succesul clubului de la sfârșitul anilor '90 și anii 2000 este datorat mai ales numirii lui Arsène Wenger ca manager în anul 1996. Wenger a venit cu tactici noi, un nou regim de antrenamente și jucători străini care au completat lotul. Arsenal a câștigat ambele cupe în 1998 și 2000. În plus, clubul a ajuns în finala Cupei UEFA în sezonul 1999-00 (unde a fost învinsă de către Galatasaray după lovituri de departajare), a câștigat Cupa Angliei în sezoanele 2002-03 și 2004-05 și titlul de campioană în sezonul 2003-04 fără a pierde vreun meci, fapt ce le-a dat porecla de „Invincibilii”.[8]

Arsenal a terminat campionatul pe una din primele două poziții în opt din cele 11 sezoane în care a fost manageriată de Wenger.[9] Este totodată una dintre cele patru echipe (pe lângă Manchester United, Blackburn Rovers și Chelsea) care a câștigat Premier League, de la formarea acesteia, în anul 1993.[10]

În sezonul 2009–2010, echipa londoneză a jucat în grupa H a Ligii Campionilor UEFA alături de echipele Olympiacos Pireu, Standard Liège și AZ Alkmaar, acumulând 13 puncte și câștigând primul loc.